joi, 30 iulie 2009

razleţisme

nu incercati neaparat sa gasiti logica in ce voi spune. sunt tot felul de idei carora am incercat mereu sa le gasesc coerenta. si cand vroiam sa le pun pe foaie ma gandeam cine naiba sunt eu le sa spun.

incercand sa imi gasesc o partenera faceam din timp in timp sondari de piata ( he, he, misto exprimare). dar chiar asa era. mai imi scoteam nasucul pe afara sa vad ce se mai intampla. cel mai adesea same thing. ma scarbeam si ma intorceam la ale mele. carti, filme, muzichie. ma gandeam chiar ieri, cand urcam scarile ca daca ar fi sa mi se spuna ca am vreo boala in faza ultima, stiti am trait. nu mi-am refuzat multe lucruri. am facut multe , destule. si stiam demult ca sunt asa. prin liceu ma gandisem cu teama ca voi ajunge ca ceilalti si mi-a fost teama de inregimentare, f teama. mai ales ca citisem pe undeva ca de ce te temi nu scapi. ca de exemplu vei ajunge sa semeni exact cu parintele de care nu iti place. bine, la capitolul citit mai citisem eu ca ce am eu e o chestie ce tine de adolescenta si ca mai exista si adolescenta tarzie. si na, am zis ca o sa ma imi treaca. si a trecut timpul si nu a trecut. so, dont believe everything you read. hi hi.

tot atunci prin liceu cand am realizat ca sunt altfel mi-am zis ca totul pana la mine. adica m-am temut f tare ca voi ajunge sa ma privesc in oglinda si sa nu imi placa ce vad. de asta chiar m-am temut. nu cred in d-zeu. dar cred in constiinta. am invatat in timp sa am incredere in acel ceva din mine care ma anunta cand ceva nu e ok. si ii dau drumul afara. cred ca asta e instinctul. el ma avertizeaza. caci incerci sa fii draguta, amabila, sa nu deranjezi, sa nu superi si ajungi tu sa fii folosit. so, mai ii dau drumul bestiei la plimbare si imi face bine.

cand eram la terasa am abordat atunci un subiect. despre asta vroiam sa vorbesc si am tot lungit-o pt ca ... well, nu imi place subiectul. el tot revine, nu ai incotro, dar e acolo.

femeile vor sa fie acceptate in societate. pt ele conteaza f mult sa dea bine. imaginea. spoiala. si se casatoresc si fac copii. adica vor sa fie ca ceilalti. cere putere sa accepti ce esti si sa ramai pe drumul tau. fara sa devii aroganta ca eu stiu ce decizie care cere un mare caracter ai facut. pana la urma ai facut ce era ok pt tine. atat. dar da, cand scoteam nasucul peste cam acelasi lucru dadeam: femei casatorite cu casatorii de convenienta, curioase - pe alea le elimini repede si marea masa a derutatelor. ele sunt cea mai interesanta fauna. caci exista derutate divortate : poate ca nu a mers pt ca oi fi pe invers ( hi hi). apoi exista derutatele adolescente : inca nu si-au stabilit clar orientarea si mai sondeaza terenul. sigur te poti lasa dus de val, iei ce iti place din toata povestea asta, dar ... neah, mie mi-a mirosit urat. mai bine singura cu ale mele decat asa.

ideile acestea nu revin ele intamplator. cum o fi sa stai cu o tipa in casa in timp ce sotul e in cealalta camera. cica incerci sa o faci pe tacute. ok, dar neah, nu te simti aiurea fata de omul ala? nu te gandesti el ce crede? mai faci si planuri cu fumeia aia cand ea e casatorita... mai , sunt lucruri care depasesc puterea mea de intelegere. am pretentia ca pricep multe, nu judec pt ca nici eu nu am fost sau sunt vreo sfanta. dar ... am preferat poate mereu the easy way. daca e prea complicat , nu e de mine. daca ti-ai batut joc de viata ta asta nu ma priveste si pe mine.

ah si mai e faza cealalta. stai cu una ani, deci ani, nu luni, ani. si e clar ca tineti una la cealalta. dar una din ele decide ca vrea familie. si sa nu imi spuneti acum ca societatea e de vina. ca daca am putea sa ne casatorim si sa avem familie ar fi altfel. nu! nu e asta . nu ma intelegeti gresit. nu sunt contra casatoriei sau copilului intr-o familie gay. nu am avut papusi si nu m-am visat mireasa. nu ma omor dupa copii. dar na, daca voi iubi vreodata pe cineva si va dori toate astea voi zice da, pt ca fericirea ei va fi si fericirea mea. si apoi, e un drept si meritam sa il avem si apoi fiecare alege ce vrea. daca vrea tot tacamul ok, daca nu - asta e, dar macar stiu ca am acel drept.

nu despre asta vorbeam eu. nu e ok ca tipa aia care e bi sa paraseasca relatia pt ca ea vrea copil si familie. scuza ca nu i-o ofera societatea scartaie pt mine. pt ca eu pun problema altfel: pt tine au fost mai importanti copilul si familia, mai importanti decat iubirea mea. si asta nu pot accepta. caci nu se pot pune pe aceeasi balanta. nu pot accepta asta. nici nu cred ca e nevoie sa fie bi pt asa ceva. unele sunt lesbi si o fac pt ca vor al dracu de mult sa fie ca ceilalti. banuiesc ca e mai usor ca din umbra sa iti faci mendrele. inca f multi cred ca ce e intre doua femei e doar erotic , nu sex pt ca nu include the dick. so, dea, whatever, treaba lor.

simteam nevoia sa ii dau drumul. sa iasa toate aiurelile astea din capul meu. nu ma privesc. cum spuneam, eu simplific lucrurile. daca sunt deja complicate, nu ma bag. laşă poate, superficiala poate, dar e mult mai sanatos asa.

*bestia nu e pt mine animalul din noi, ci reactia cand simti ca esti calcat in picioare sau folosit pt ca esti prea dragut cu ceilalti, atat - instictul de conservare, na, ca am gasit cuvantul, la mine functioneaza f bine

2 comentarii:

  1. complicata si lunga discutie... despre lesbienele casatorite nu prea am ce zice, nu m-am intersectat... insa e interesant ce zici in final: cineva te paraseste pe tine pentru ceva fantasmagoric, care inca nu are o forma si o fata (ma refer la sot/copii). mi se pare cam ciudat si mie. insa cand vine vorba de casatorie asta e toata lupta gay-ilor si lesbienelor: nu ne vom casatori neaparat, insa vrem sa avem OPTIUNEA sa (nu) ne casatorim.

    RăspundețiȘtergere
  2. deci nu postez ca treb sa muncesc. am dat chiar firul de la calc ei si blocat tv si dat telecomanda sor-mii, doar sa nu mai am motive sa fac altceva decat munca si tot nimic, ok, am muncit, dar e oribil, ma ia durerea de cap, imi trec prin cap kinky stuff ( dar rau de tot), ma ia somnul si oh, ce somn -orice numai sa nu muncesc.

    asa si la subiect: presiunea societatii si a familiei asupra barbatilor sa se casatoreasca e mai mica, infinit mai mica. incerc sa nu generalizez, sunt constienta ca probabil pozitia de victima a societatii ( observati dramoleta!) o fi mai lejera. dar asa si este. apoi barbatii nu sunt crescuti de mici sa creada ca daca nu au familie, nu au lasat in urma niste progenituri - au trait degeaba.

    parintii mei ar putea accepta faptul ca traiesc cu o femeie, dar ca nu pot fi casatorita sau sa fac copii, nu prin inseminare, ci copii - asta este ... dureros pt ei.

    RăspundețiȘtergere