4. mishima - ,,soare si otel" ( o carte pe care am urât-o)

da, adio ,, confesiunile unei masti". Poate se va reedita la humanitas, daca aflati inaintea mea dati un semn pe aici. Chiar citisem despre sf sebastian si era frumos, deja traiam momentul si asteptam cu nerabdare cartea . si uite asa m-am trezit cu ,, soare si otel", o carte de la mijlocul carierei de scriitor a lui mishima. Nu e chiar asa de rau. Cred ca e prima, care marcheaza schimbarea. Dar ce schimbare. Ce monstru.
,, Soare si otel" e o carte care m-a revoltat. E plina de comentarii pe marginea cartii. Am crezut de multe ori ca poate e traducerea proasta. Nu se poate ca un om de cultura sa sustina suprematia muschilor in fata cuvantului. Da , asa e cuvantul ne indeparteaza de realitate, a spus-o si platon. Dar cum pot eu accepta schimbul cu muschii. Soarele e metaforic, e astrul luminii, al claritatii. Caci luna romantica e repudiata. Tot ce ar fi poezie e indepartat. Mishima alege clasicismul, realitatea, alege poemul epic in locul lirismului. Iar "otelul" - nu o sa ma credeti , sunt fiarele alea de care tragi la body-building, "otelul" sunt muschii. Oribil, va spun.
Si ce limbaj. De s-ar indoi macar o data. Dar el banuieste cam care ar fi contra-argumentele noastre si pe ele vrea sa le distruga si atat. Frazele lui sunt latrate si mi-a amintit de limbajul comunistilor si ce sustine el acolo aminteste de orice ideologie extremista. Hitler vroia parca sa ne stapaneasca pana si visele. Da, literatura e periculoasa caci ea ofera libertatea si e libertatea data de imaginatie prin intermediul cuvantului si acolo nu pot ei ajunge. Si sa vrei sa iti stapanesti pana si sub-constientul , sa cladesti totul pe datorie, sa alegi in locul spiritului- corpul. Cum poate un om de cultura sa ajunga aici?
Am mai citit asa carti : ,,meseria de a trai" a lui pavese. Dar alegerea lui finala nu se compara , aceea are frumusete, chiar daca tot de sinucidere e vorba. E alegerea a ceva frumos, nu a mortii, ci a refuzului de a continua in absenta frumusetii, cand esti deluzionat de realitate. Incerc sa compar si nu gasesc asemanare.
A mai fost "Insemnarile unui nebun" de dostoievski, dar nu era in totalitate la persoana I, nu era asa de personal si totul parea umoristic si absurd. Cum poti compara cu un text in care asisti la ceva ce sta importiva a ceea ce crezi?
Daca era un spectacol si asistam la discursul acesta, ma ridicam si plecam. A fost un efort sa termin cartea si spre sfarsit am refuzat sa mai scriu comentarii pe margine. Ce sens mai avea? Cui sa pun intrebarile? Cine sa dea raspunsurile?
Un singur moment din carte mi-a parut familiar cu o experienta a mea. iesind de la sala in drum spre casa ma simteam plutind, vedeam altfel realitatea, ma bucuram de lucrurile simple pe care le vedeam. Dar cred ca asa ceva poate fi explicat medical. Asa cum - ok, exagerez - pot spune chiar ca experientele de lipsire de aer la care s-a supus singur mishima poate ca i-au afectat creierul. Prefer sa cred asta.
Cum a putut convinge cu asemenea cuvinte tinerii aceia sa se sinucida alaturi de el? Am zis candva ca sunt unele carti pe care nu le-as tine in casa de as avea copii: mein kampf si amurgul gandurilor. As adauga cartile lui mishima de dupa razboi. Daca au putut face rau candva si am vazut ca inca mai are idolii sai mishima, pot inca sa o faca.
Acestei carti eu ii voi opune "parul berenicei" si "ocheanul intors" de radu petrescu, carti care mi-au aratat - tot pe un ton autobiografic - ca intr-o lume inchisa, ideologizata ( anii'50) literatura este o evadare, cultura iti poate oferi sansa sa raman intreg la minte.
Cartile si moralitatea - hm, o discutie luuunga. Am inceput sa ma indepartez de marquez la ' dragostea in vremea holerei' , e pasajul acela in care personajul principal leaga sireturile unei copile imbracate in uniforma de scoala, copila cu care se culca. Nu mai intereseaza narator obiectiv, chiar mi se rupe ( scuzati limbajul) , nu accept ca asa ceva sa fie prezentat ca ceva natural, normal, fara comentarii. L-am urat pe nabukov - putea alege pt "lolita" un alt subiect decat pedofilia pt a-si aduce ,,omagiul" limbii engleze.
Frumusetea literaturii nu justifica lipsa ei de moralitate. Cuvantul e o arma si daca nu e folosita cu responsabilitate - devine o arma a unei crime.
Numiti-ma ingusta la minte. Nu imi pasa. Asa credeam si eu candva - ca forma e mai importanta decat continutul. Dar forma e magie si continutul poate fi otrava. Si nici nu stii cand te-a prins, cand te-a intoxicat. De aceea niciodata aceasta carte nu va ajunge prin mine in mana unui copil sau adolescent.
* as fi vrut sa cumpar si albumul de arta japoneza care abia a aparut si aveam si un filmulet luat de pe un torrent exclusivist care se referea la semnificatia valurilor in arta japoneza, dar deja sunt obosita si deziluzionata. Drumul meu pt o vreme s-a inchis aici. Daca voi avea vreodata ,,confesiunile unei masti" voi mai da o sansa acestui autor, daca nu - nu am regrete. Nu a fost o intalnire placuta. Nu mi-a facut placere.