miercuri, 2 septembrie 2009

3. i'm turning japanese , i think i'm turning japanese, i really think so

si saturandu-ma eu sa stau sa astept , ma mai uit o data pe mailul de la libraria virtuala unde comandasem si vad ca nu era mail de confirmare a comenzii cum crezusem si ca degeaba asteptam eu curierul, era mail prin care eram anuntata ca nu mai exista cartea in stoc(mishima - confesiunile unei masti). Si decid eu sambata sa plec la libraria humanitas. Si asa aflu ca libraria nu are program decat in zilele lucratoare. Bineinteles ca nici nu am gasit cartea la librariile diverta , singurele care sunt deschise in week-end ( sper ca v-am dat si eu informatii pretioase - apropo si libraria ,, Noi" , aia de la sala dalles tot de diverta tine).
Eh si acum fara sa ma mai grabesc ca poate se inchid toate pana ajung eu , pâş -pâş ma indreptam spre casa cand trecand pe langa muzeul de istorie vad eu afis mare cu saptamana japoneza. Zic ca asta e prea mare coincidenta si trec mai departe. Ma intorc insa, ma mai uit o data: chiar asa era, in mijlocul obsesiilor mele ( sper ca temporare) despre literatura japoneza, despre sinucideri stupide , despre doi prieteni care aleg sa moara intr-un mod inexplicabil pt mine, uite ca se nimereste si asa ceva.
A doua zi aveam plan. La 11 acolo , luasem si de pe net programul in caz ca nu il gaseam acolo. o sa vi-l dea impreuna cu biletul de intrare - 6 roni adulti/ 1,5 roni studenti - asta daca or mai fi, ca totul parca s-a ingramadit in prima zi, cea de deschidere, dupa aceea totul fiind doar o copie care cred ca din zi in zi e mai stearsa.
Eu am nimerit in a doua zi. Si am facut aranjament ikebana ( e un pleonasm?), deci e cu inscriere si tanti de acolo e cam nesuferita. Ea pastreaza calmul japonez, dar se vede caracterul . ca fata care o ajuta era o romanca si tipa ii vorbea in japoneza, si tanti ii zicea what? Si apoi ii raspundea in engleza. Ok, nu o vorbi romanca noastra bine japoneza, dar mi s-a parut nu foarte politicos si parca si politetea era specific japoneza. Da, da, idealizam , stim.
Da si la ikebana invatat eu asa: ca paluga aia mare, floarea cea mai mare e za fad/zar si in spatele lui e za mad/zar( always at the back of the fadar zicea tanti). Si in fata lui za fad/zar sunt za kids ( children always in front of za fad/zar , zicea tanti). Eu am incercat acolo macar o familie cu un singur copil. Dar nu: doi- trei. Si nu se poate tripleti. Nu, nu, totul e clar stabilit. Nu se admit exceptii. Si of course, a lot of space. A incercat sor-mea ( doar nu credeati ca am mers cu stiti voi cine, nu fiti copii si voi): family is very close, they love each other. Nu si nu, tanti zis : yes, but they need space. Aici avea dreptate. O sustin in totalitate. Pe langa family mai era si un ornament, la mine a fost o creanga de măceş- cred ca ala era za context, dar nu sunt sigura. Poate era doar asa sa dea bine. Asta era pe lateral, langa za fad/zar.
Mers cu palugile astea intr-un burete infipte si buretele bagat intr-o bucata de sticla plastic taiata ( adio eco) prin parc. Si tot cadea apa si tot mai puneam . cat am stat in muzeu toti ne invidiau si ne intrebau unde se tine ikebana . cand am iesit din muzeu toti radeau de noi. Adevarul e ca buruienile lui sor-mea ramas fara apa si aratau cam ciudat. Eu am lasat ornamentul langa un pom. Amintirile raman.
Apoi facut origami. Ma rog, era o tipa acolo care invatase si ea de la cursurile pe care le tine ambasada ( f scumpe cursurile astea - era parca aproape 4 mil cursul pe ikebana). Si ne spunea si ea ce stia. Si facut o floare si o cutie si la cocor am fugit ca mai erau multe de vazut si erau multi copii acolo si am zic ca poate le ocup locul.
Apoi am invatat sa scriem si am scris cu pensula si tus. Si am invatat primele ideograme preluate de la chinezi, si am scris soare si copac. Dar cand am vrut eu sa vad cum se scrie numele meu in limba lor aflat ca ei de fapt scriu pe silabe, adica un semn de-al lor corespunde unei silabe. Da, si sor-mea aici s-o murdarit de tus , toata mana o avea neagra si i-a zis unei pustoaice romance care ajuta pe acolo si aia zis ca treb sa se duca stratul de epiderma si sor-mea intrat in panica si urlat dupa apa. Si mi-a luat apa de baut si i-am dat ultimul meu servetel si apoi cautat in disperare apa. Dar oricum , am linistit-o ca de cum atinsese apa, mana incepuse sa se curete. V-am zis ca e spectacol cu sor-mea langa? Macar nu te plictisesti, chiar daca toata lumea se uita la tine ca la circ.
Da, si era sa uit de primul lucru pe care l-am facut dupa ce ne-am inscris la ikebana, pana a inceput cursul: am participat la ceremonialul ceaiului. Da, am stat in picioarele goale pe tatami ala sau cum s-o numi si am platit pt faptul ca ma bag eu peste tot ca mi-au amortit picioarele stand in pozitia aceea imposibila. Si am mancat cica snack inainte de ceai , zahar intarit in forma de fluture. Si baut ceai cica de alge, da' avea gust de spanac. Dar era frumos sa vad cum se misca doamna aceea. Caci da, era o doamna japoneza care a tinut demonstratia. Cu rabdare si dornica sa raspunda la intrebari. spunea ii luase 6 ani sa invete tot ceremonialul. Era dans in miscare. Nicio carte ( caci vroiam sa iau de la standul de carti "maestrul de ceai") nu poate inlocui experienta traita.
Si am jucat si go. Dar de go mai stiam de cand citisem " maestrul de go" ( alt maestru) de kawabata (primul cu maestru nu e de kawabata, e inoue). Si atunci am citit regulile jocului si jucat si go pe net. Dar asa sa atingi piesele e mai frumos. Si cica e si asociatie de go la noi si sunt multi pasionati. A fost frumos ce sa spun.
Ah si mai era si o scena/podium acolo. Dar parada chimonourilor era doar parada a chimonourilor de vara( yukata - cica nu au desuuri pe sub yukatele astea :D), si de fapt chestiile alea aratau a ceasafuri infasurate si sor-mea incepuse deja sa urle de foame ca era ora 15 si asta a fost.
Si ajuns acasa si gasit pe net filmulet de aratat oficialitatilor ca ce face ambasada japoniei in romania, mai face nu-i vorba, dar numarati toti japonezi de acolo si cred ca participase toata ambasada cu tot cu copii si abia erau vreo 6 oameni. Restul romani pasionati de aceasta cultura atat de indepartata pt care o asociem cu tot ce e frumos si de neatins.
Eu zic ca mai aveti sanse pana pe 4 sept, inclusiv, si daca vreti v-o imprumut si pe sor-mea dar treb sa o hraniti si nu raspunde decat la pizza (25roni una pizza miiiica langa herastrau).

* cumparat pana la urma o alta carte de mishima de la standul de carte de la muzeu, standul din cadrul saptamanii japoneze, cu carti mai ieftine decat la librarie, dar doar traduceri in romana - nimic de la mama lor.

4 comentarii:

  1. Mai, nu stiu daca mi-ar fi placut atat de mult sa fiu acolo, dar descrierea experientei e delicioasa:)

    RăspundețiȘtergere
  2. ti-ar fi placut, ti-ar fi placut ca era haos si alergam dintr-o parte in alta, ca titirezii.

    poze nu am facut. eu nu cred in fotografii. cred in momente pe care le pastrezi in amintire, dar nu reduse prin obiectiv. am vazut fotografii de la evenimente la care am fost si nu am recunoscut nimic pt ca era asa cum vazuse cea care fotografiase.

    asta pana o sa imi iau si eu aparat si apoi cine stie ce impatimita voi deveni :))

    RăspundețiȘtergere
  3. ai dreptate, momentel pretioase se pastreaza in inima, in memorie, nu in imagini... eu cred insa in portrete, imi place sa fotografiez oameni,sa-i surpind in diferite ipostaze! nu sunt totusi genul turistului japonez care pozeaza tot ce prinde :)

    RăspundețiȘtergere
  4. tu te recunosti in fotografii? am avut atatea culori la par, atatea lungimi, am purtat haine de atatea feluri ( faze hippy, sport, rock,bine ca nu am fotogr din faza bimbo :D). eu rad cand ma vad in fotografii si in buna parte fotografia reflecta felul in care ma vede persoana care fotografiaza.

    fotografia ca arta da, imi place. cunosti un om prin fotografiile sale.

    RăspundețiȘtergere