luni, 28 decembrie 2009

basm - de adormit iubite

pe vremea cand eram eu copil nu existau desene cu fete de se indragosteau, gen haruka si michiru. nici macar adipoasa xena, printesa razboinica. e adevarat am visat putin citind despre amazoane. dar ... cam slabut. ce imi ramanea? cora cea disputata sau alice cea bazaita din ,, ultimul mohican"? basmele, acolo am gasit eu surse pentru vise cu ochii deschisi.

si era un anume basm. nu mai stiu cum se numea. va spun ce imi amintesc, atat cat mai tin si eu minte.

a fost odata ca niciodata un imparat. si imparatul acesta avea trei fete. intr-o zi, era foarte suparat si fetele l-au intrebat ce are. imparatul a spus ca a primit carte de la vecinul lui ca incepe razboiul si sa trimita si el pe urmasul lui ( de gen masculin, se intelegea). fetele cele mari au ridicat din umeri neputicioase, fata cea mica - sa ii spunem viorica ( imi pare ca ar putea fi un nume posibil adevarat- i-a spus tatalui ei ca se va duce ea in razboi, deghizata in baiat. bineinteles ca tatal s-a opus ca o sa il faca de ras, dar clar e ca s-a dus fata la razboi.

cred ca incepeti sa ghiciti de ce imi placea basmul acesta. nu era ileana cosanzeana de statea sa o salveze nu stiu ce fat-frumos. fata aceasta era personajul principal. da, deghizata. ca asa erau vremurile. dar e mai mult decat atat. nu anticipez: cuvantul din poveste inainte mult mai este.

si viorica pleaca la razboi. si isi zice viorel. si e viteaza si se remarca. vom folosi de acum masculinul cand ne vom referi la ea? nu mai stiu cum proceda textul original. caci amintindu-ne, recreem.

povestea se complica. si de aici devine interesanta. imparatul asta vecin avea si el o fata, da - ea era unica la parinti. fata imparatului vecin nu avea nume in basm - pana la urma ea era singur fata a imparatului cu numele acesta, ,, fata imparatului", viorica era viorel. sa continuam: fetei imparatului vecin ii place de viorel, dar banuieste ea ceva. nu scrie nicaieri ca ar speria-o ideea. dar pentru verificare ii cere ajutorul mamei sale.

urmeaza trei teste la care este supus viorel/viorica. in prima seara i se pune un bob de fasole sub asternut. cica daca e fata e sensibila si va simti. viorica se trezeste din somn, gaseste bobul, intelege ca e o capcana si dimineata il pune la loc unde il gasise, sub asternut.

al doilea test, merg in targ. barbatii treb sa se uite dupa arme. fata de imparat il atrage pe viorel spre podoabe. viorel se stramba. si se intoarce spre arme asemeni confratilor sai. a trecut si testul acesta.

ultimul si, bineinteles, cel mai greu: fata ii spune - vai ce cald e, uite o balta, hai sa ne scaldam. nu mai stiu exact cum a iesit din acest test. parca mergea undeva si lua ceva gen apa vie/ apa moarta, trei surcele - a trecut timp, intelegeti si voi. stiu ca avea medicament/ vraja/ potiunea sa se transforme in baiat si antidotul. de, acum deznodamantul e si mai înceţoşat:

- ia medicamentul vrajit, devine baiat si se casatoreste cu fata de imparat si traiesc fericiti pana la adanci batranetii?
- ia si antidotul dupa si i se arata ca fata si ea zice: vai, dar banuiam eu ceva si oricum imi placeai? slabe sanse, nu? dar in ,, so like it hot" s-a putut, de ce nu si in basmul meu.

oricum, am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa. am incalecat pe-o capsuna si zau ca nu v-am spus o mare minciuna. poate timpul a alterat putin povestea. putin. insesizabil.

* seara ii spuneam un basm. era inventat de mine. pornind de la acesta.oricum am cam abandonat ideea. ca nu ii placea numele dat de mine fetei, celei de se transforma. am zis ca cinderella e dat si e bine sa se obisnuiasca cu cel dat de mine. nu i-a placut. oricum o descrisesem pe ea si ea era personajul principal. ( ,, si fata avea ochii maaaaaaari maaaaaari" ,,ha?" ,,ok, nu ii avea asa de mari, ii avea insa sigur albastri" - remember? inca te mai face sa razi?)
iar cand am inventat si... sa va spun mai exact cum era basmul meu. fata asta plangea si tatal ei ii dadea cadouri. da, stiu, seamana a ,, aleodor imparat".acum avem tipare, improvizatia e redusa. asa scrie la carte. asa, si cand avea un an i-a dat o papusa, nu-i placea, dar nu putea zice si a plans. la doi ani i-a dat rochita, ea nu a vrut si a plans. si tot asa.
undeva, inainte sa adorm si eu, aveam si continuarea, dar am pierdut-o.

basme de spus prin telefon ca sa adormi iubita.

4 comentarii:

  1. Frumos basm, sunt mai multe de genul asta, cu fete care isi pot purta singure de grija, dar nu prea gasesti si un astfel de final :)

    RăspundețiȘtergere
  2. daca mai stii tu altul asemanator, te ascult. chiar vreau sa mai aud asa basme :)

    RăspundețiȘtergere
  3. M-ai provocat sa pun presiune pe jumatatea buna de neuron ramas. Le voi cauta, imi aduc aminte doar de unul singur acum, din 1001 de nopti, Seth Budur era personajul principal (se deghizeaza in iubitul ei, Kamaralzaman si o fata se indragosteste de ea in postura asta).
    Pana la urma, printul ramane cu amandoua, dar na...

    RăspundețiȘtergere
  4. nu am inteles f bine scopul deghizarii, dar uite mi-ai dat un motiv sa mai frunzaresc 1001 de nopti. asa sigur si boccaccio avea ceva similar, shakespeare nu mai vorbesc. daca ne referim doar la deghizare.

    RăspundețiȘtergere