cu plecaciune (2)

aici e greul. despre bobby torok a fost simplu. oarecum imi alcatuisem din minte descrierea lui, omagiul meu. mereu in mintea mea. mi se mai intampla sa intorc capul dupa barbati care ii seamana. o fi el? si imi amintesc ca nu are cum.

acum e greul. de aceea am tot amanat sa scriu despre oameni care m-au marcat. cine sunt eu sa vorb despre el. bine ca si el e tot om si un om obisnuit. asa ne-a obisnuit dl. profesor sa vorbim despre scriitori. sa ii dam jos de pe soclul unde i-a urcat criticii. sa avem mereu privirea proaspata cand le analizam operele chiar daca e vorba de - vai! - marele mihai eminescu ( a se citi nu va atingeti de el ca atacati, manjiti intregul popor roman). cred ca de la dl profesor am retinut eu ideea ca un om inteligent nu poate fi decat modest, pt ca daca e inteligent stie ca intotdeauna e loc de mai mult, de mai bine, ca intotdeauna mai ai ceva de invatat.

mircea cartarescu dap, despre el o sa va vorbesc. zambesc. dl profesor nu retinea nume, doar chipuri.

intamplarea a facut ca de mai multe ori sa ne intersectam. eu - un nimeni si cel care e considerat, criticii zic, cel mai important scriitor postmodernist. ce nu doreau, ce criticau li s-a intamplat. au fost introdusi in manuale sa chinuie copiii. bine ca majoritatea profesorilor sunt in varsta si postmodernismul e la sfarsit de manual si nu se mai face. dar domnii profesori de liceu au grija sa zica despre acest curent ca nu merita, ca tot modernismul...

sotia, prima, mi-a fost profesoara de literatura universala un an sau un semestru in liceu. am facut impreuna dante. luat eu infernul si vrut sa raspund. nu mai imi amintesc multe de atunci. doar ca era greu sa o urmaresti, ca nu avea stare, se tot plimba prin clasa. era frumoasa, chiar era, dar ochii de ,, turcoaica" nu i-am retinut. zambesc. ce vremuri. avea mersul frumos, da, asta am retinut.

i-am citit cartile inainte. nu am fost extaziata precum colegele mele cand am aflat ca imi va fi profesor. bea multa cafea. prea multa. vorbea liber despre literatura de parca spunea un basm. si ne punea sa vorbim despre reactia noastra citind blaga. si eu eram suparata - dar nu distrugem astfel ,, corola de minuni"? copil si eu.

apoi imi amintesc cenaclul de luni, prima data cand am fost. debusolare, ingramadeala, bisericute. era invitata monica lovinescu. se tinea pe atunci cenaclul la subsol, la bar.

mie mi-a placut mai mult cand s-a tinut intr-o sala. acolo am simtit ca sunt la cenaclul. nu ca ne asezam frumos in banci, dar s-au citit poeme care mi-au placut. chiar am prins atunci texte frumoasa. cred ca am avut noroc pt ca mi-a placut asa de mult ca am tot revenit. pana cand cenaclul a inceput sa adune o alta serie de studenti ale caror texte nu mai imi placeau. in loc sa zambesc fericita, am inceput sa rad de vulgaritatea presupusei poezii. ma scuzati, dar daca tu imi spui cum ti-ai frecat-o si sperma a sarit intr-un ghiveci si din sperma a iesit o floare sau ca ti-ai tras-o in fund si acum te doare de nu poti sta jos eu rad si rad. si am ras de nu ma mai puteam opri si am iesit din sala si dusa am fost. feminismul acela in care femeile vorbesc mai urat decat barbatii ca sa isi arate ce? ca nu mi-am dat seama, ei bine mie nu imi place. minimalismul (daca asa s-a numit) seriei anterioare de studenti mi-a placut mult, mult de tot. din pacate, multi au cazut in plasa aceasta a vulgaritatii, si-au ratat debutul si acum doar pronuntarea numelui lor provoaca rasete. pacat.

ah si treb sa va povestesc despre dl profesor si uite ca m-a luat valul. chiar nu stiu ce sa va mai spun. era cu par scurt, cu par lung, mai tot timpul obosit, dar retinand enorm de multe versuri ceea ce ne cam bloca. ah, stiu. sa nu radeti! momentul meu de glorie: aveam un optional cu dl profesor si treb pt nota finala sa alcatuim un eseu despre elemente postmoderne de orice domeniu vrem noi. si eu am scris despre filmografia finlandeza. m-am bucurat ca i-a placut. m-am bucurat mai mult ca era cineva interesat de pasiunea mea de atunci

am fost o studenta mediocra. am luat 8 parca la examenul de literatura ( nu la optional). m-am straduit cat am putut eu, dar atat mi-a iesit. dap, nota de copil cuminte, dar fara originalitate.

ce am invatat eu de la dl profesor: mai mult decat literatura am invatat sa deschid ochii, sa gandesc inainte sa vad ce au spus criticii. si era frumos ca de multe ori descopeream ca uite si eu gandesc ca ei si eu am gasit aceleasi lucruri. si dialogul continua asa nu doar cu opera in sine ci si cu criticii. prostii, stiu. in mare, am invata sa ma basez mai mult pe ce cred eu, pe ce gandesc eu.

as putea sa va spun si cum m-am simtit parasita cand l-am vazut cu colega blonda de mana la universitate. cand am aflat ca s-a casatorit cu fata aceea de la cenaclu (ea sau blonda? si acum ma incurc), am ramas fara cuvinte. si ma gandeam ca si copilul cel cu puzzle-ul si familia si poeziile despre familie si viata casnica? caci doar el si arghezi scrisesera despre lumea noastra obisnuita. da, dlui prof ii placea mult arghezi. dar astea sunt nimicuri, nimicuri. si chiar si atunci ma simteam rusinata ca vedeam, ca gandeam asa ceva. nu e treaba mea.

stiu ca e scriitor pt cei mai multi, pt mine e in primul rand dl profesor.

* asa o compunere de clasele I-IV mi-a iesit de imi vine sa rad in continuu. cred ca totusi e de la primavara. eu primavara ma indragosteam pur si simplu, si daca nu eram cu nimeni eu eram indragostita. de flori, de mirosul lor, de frumusetea anotimpului. si mergeam prin parcuri cu zambetul pana la urechi.