un NU colegei de apartament

deci aici e locul meu, al meu, pentru ganduri disparate, pt ineptii. al meu! si daca eu am chef aici sa imi vars toate necazurile o voi face. si daca citeste si se supara ... si eu ce sa fac? caci treb sa am si eu un loc al meu in care sa zic ce am de zis. ca in fata, mai greu.

deci, ce imi chinuie mie acum mintea? VREA SA SE MUTE CU MINE! stiu, stiu, probabil imi veti spune ca ar treb sa fiu o fericita pt ca mi-am gasit o persoana care ma iubeste, care sta cu mine - uite s-au facut aproape 7 luni- stiu asta. si apreciez. si o iubesc si eu. si totusi imi e teama. imi e foarte, foarte teama. ar treb sa fiu fericita ca avem unde sta impreauna. poate. nu stiu. imi e teama, asta e adevarul. foarte teama.

teama ca se va strica ce avem. teama ca vom deveni colege de apartament. teama ca poate vrea sa isi asigure un loc stabil in orasul acesta in care chiriile sunt scumpe. stiu ca ma iubeste. ar fi si cazul dupa 6 luni si. dar ma iubeste si ma iubea si fara sa stea cu mine. si nu cred ca e genul care sa vrea sa stea lipita de persoana iubita. nevoia. daca nu era nevoita, isi dorea oare? stiu ca a spus undeva pe la inceput ca nu si-ar dori asa ceva. eu asa am retinut. stiu ca oamenii sa schimba, stiu ca e greu sa te tot plimbi intre doua zone ale orasului. dubiile raman.

si daca incep discutiile cu: cine face de mancare ( eu), cine spala vasele ( mai spala si ea), cine arunca gunoiul ( eu), cine schimba nisipul pisoiului (eu), cine merge la cumparaturi si cara cumparaturile (eu, ei nu ii place), cine face curat ( ea e mai priceputa decat mine)? adica nu mai e in vizita si va trebui sa faca si ea o parte din treburi. si daca va treb sa ii spun eu si ea nu va intelege singura? si daca va uita si mie imi va fi jena sa ii spun? motiv de suparari care adunate dauneaza unei relatii. imi vine sa urlu.

stiam ca urma sa vina si etapa urmatoare. dar de fiecare data cand ma gandeam la asta imi spuneam, mai incolo, mai e pana atunci. ma voi gandi atunci. nu era vorba ei asta? mai e pana atunci! uite ca o pot folosi si eu si tot am amanat momentul pana cand uite ca el a venit si eu tot nepregatita sunt. tot imi e teama. si teama asta se prelungeste si o simt cum ea se indeparteaza de mine pt ca eu ... ezit.

acum daca se supara pe mine poate pleca. atunci poate va ramane cu mine pt ca nu are unde pleca. nu vreau asta. asta nu. niciodata.

imi vreau iubita. nu imi caut colega de apartament. cum naiba sa ii spun asa ceva? se poate spune asa ceva?!

* nu vreau sa o pierd. nu vreau sa se intoarca in orasul acela de provincie. dar as fi in stare sa merg dupa ea si in fundul lumii doar sa o vad o ora daca as stii ca ma iubeste.
** adevarul e ca nu avem niciodata certitudini. niciodata.