iubiri interzise

muncim prea mult. nu, tu, iubire, muncesti prea mult. rar avem un week-end intreg al nostru. eu am parte de stres la serviciu. nicio sansa sa pot rezerva un loc la vreun hotel/ pensiune in afara. las ca trece. si o sa fim mai puternice trecand prin asta. se aduna doar, se aduna si e greu. si uite asa trebuie sa profiti de orice oportunitate. mergi la teatru sa intrebi pt o colega de o piesa si intrebi intr-o doara daca se mai joaca ,,iubiri interzise" si fara sa eziti cumperi biletele. abia dupa realizezi ca atunci cand era spectacolul treb sa fii in alta parte si nu iti statea rau niste bani in plus. dar na, asta a fost primul impuls. nu e rau cateodata sa actionezi din impuls.

pana la spectacol iti tot repeti si spui oricui vrea sa auda sau nu - ca mergi la teatru! mergi la teatru! ai doar o ora libera inaite de piesa si afli de pe net ca piesa e de mishima. mishima acela despre care am scris legat de o carte execrabila - ,, soare si otel", cel care s-a sinucis in mod suspect atrang dupa el si un fel de secta de pustani debusolati. apoi citeste despre mishima dramaturgul. afli despre teatrul No ca e traditional, ca implica mai mult miscare de scena si deja iti scade de tot moralul. incerci sa ramai zambareata. in ultima clipa ii spui si iubitei ca na, s-ar putea sa nu fie extraordinara piesa. pai si de ce am mers? ca mi-au zis mai multe persoane ca s-ar putea sa imi placa. aha. si nu mai spune nimic, dar deja ii poti citi gandurile.

atunci iti spune si ea - ea care e franta de la serviciu acela care iti roade creierul pana te tampeste, pana te transforma intr-un automat - ca nu a mai fost niciodata la teatru. niciodata, niciodata? nu. nici cand erai copil, la teatru pt copii? zice ca nu. sau poate da. hm, deja iti intri in rol. deja esti mandra cand o conduci pe dalele de marmora de la national, pe scara impozanta. si ii spui ca vai, unde o fi garderoba? ca, na, garderoba - teatru, tot tacamul. te intreaba daca trebuia sa se imbrace in vreun fel. damn, ce bine ca nu mi-ai zis de acasa ca nu ai mai fost la teatru ca altfel si eu eram mai stresata, cine stie cat pierdeam sa imi aleg toalele.

zice ca sala e saracacioasa. ii promiti ca o vei duce la odeon, acolo sigur ii va placea sala. si te rogi sa fie buna piesa, dar o asiguri ca nu te vei supara daca va adormi. pot sa si sforai? a, nu, asta nu, te rog. si razi. la naiba, stam si in randul din fata, ne vad actorii, le stricam puterea de concentrare.

si piesa intarzie. scot ciocolata, o si mancam. trebuia sa fie surpriza pt la pauza. eram eu sigura ca va fi cu pauza. din lipsa de preocupare, dezvolt antipatie fata de vecina de scaun. adica vine din spate, sigur a platit pt un scaun din ala cu reducere si mai tine si un scaun liber, cel dintre mine si ea, ca sa isi intinda ea picioarele. tu simti ca incep sa dezvolt sentimente neplacute. ma rogi sa ma abtin. ma razbun trantindu-mi geanta peste geanta fantezi - ma lasi, fantezi? - a madamei celei nesuferite. ma simt mai bine cand tipa se uita la mine urat. daca nu era scaunul ala sigur o impingeam tot spectacolul cu cotul. norocul ei.

clar stresul incepuse sa se adune. toata ziua fusesem la un pas sa plang. dar stiti in continuu, ma abtineam. una din zilele alea naspa. in care totul e gri. nu, e negru. stiu si eu de ce, stii si tu de ce. nu imi place sa dormim certate, suparate, ma trezesc intr-o dispozitie nu foarte buna. slaba scuza, mai curand pms.

incepe spectacolul, telefoane pe mut. imi dai un cot, vezi e japoneza. dap, la toanele pe care le aveam eram deja sigura ca nu va fi japoneza in piesa. candva la bulandra a mai fost o piesa cu o japoneza in rol principal. nu mi-a placut piesa, am dat vina ca jucase dublura. acum intrebasem in ultima clipa daca va juca ea, iar tanti de la bilete mi-a zis intai ca nu a mai jucat de mult, iar apoi vazandu-mi reactia, ca poate, a vazut-o repetand. da, siiiiigur.

dap, a jucat japoneza. nu vorb foarte bine romaneste, nu cred ca e de profesie actrita, dar a dat un alt sens primei piese ( spectacolul contine doua piese apartinandu-i lui mishima). adica in piesa ea juca rolul unei tipe care traieste departe de realitate. traumatizata de parasirea unui iubit nu poate trece peste si il tot asteapta in gara sa vina.

am tot discutat dupa daca in prima parte, iubirea interzisa era cea lesbiana. am zis ca nu e asta. avem doua tipe - una de 40, o pictorita, interpretata f frumos de teodora mares si pustoaica traumatizata. da, seamana putin cu un roman despre care am vorb eu pe blog, al lui kawabata - ,,frumusete si intristare" - ocazie cu care mi s-a si recomandat sa merg la aceasta piesa pt ca seamana. dar ... am intalnit foarte des subiectul acesta in cartile japoneze, o tanara care ramane inghetata in timp pt ca un barbat nu si-a respectat promisiunea, pt ca a fost dezonorata de un barbat casatorit care a refuzat apoi divortul. ( yoshiyuki - ,, pana la lasarea serii", nu o carte prea rasarita, e un alt exemplu al obsesiei pt virginitate intr-o societate traditionala sau prezentata traditionala caci am doar perspectiva unor barbati pana acum).

de ce nu cred eu ca e iubire lesbiana acolo. si am vazut ca iubita e de aceeasi parere. pictorita de 40 de ani zice de mai multe ori : sunt singura, nu am fost iubita, nu mai sper sa am vreodata pe cineva. o rascumpara pe hanako de la gheise si devine pet-ul ei, animalutul ei de casa, ca sa aiba si ea un suflet langa ea. este aceasta iubire? e boala. ( faptul ca a jucat japoneza a facut ca acest pet sa fie mai exotic, lumea in care ea traieste mai indepartata).

personajul hanako ramane insa frumos prin poezia pe care o implica. caci aici are dreptate pictorita: e un diamant slefuit, perfect. traind prea mult in lumea ei, chiar si atunci cand se va intoarce barbatul iubit(marius bodochi), nu il va mai recunoaste. in lumea ei, el arata altfel. in lumea ei, timpul inghetase. asteptarea devenise starea ei. implinirea era exclusa.

daca e iubire interzisa in aceasta prima piesa, ,,hanjo", nu e vorba de iubirea dintre doua femei, ci dintre cineva care nu mai spera si cineva care traieste in vis. frumoasa imaginea teodorei mares strangand cu adoratie kimonoul lui hanako sau intinzand cu durere mana spre femeia care nu poate fi niciodata a ei.

a doua parte a spectacolului de la national e altfel. primul mi-a parut poetic, te impinge la vis. al doilea revolta, intriga, eu - na, recunoasc, am plans si uite asa m-am descarcat de tot stresul. mi-a fost mai bine dupa.

cei care au un frate sau o sora stiu despre ce vorbesc. intre doi frati care se iubesc foarte mult de multe ori e greu sa te strecori. e o legatura acolo care o depaseste pe cea pe care o poti avea cu altcineva. iubirea fata de cel/cea de un sange cu tine e indestructibila. si ii esti mama, sora, iubita, prietena, confidenta - tot.

aceasta e iubirea interzisa din a doua parte - ,, seijo". nu cred ca e vorba de incest. niciodata nu se face vreun apropo. voi daca vedeti piesa poate vedeti altceva. ochiul celui care vede, mintea celui care interpreteaza din perspectiva propriilor experiente schimba cheia piesei. da, e un moment in care cei doi frati se tin de mana, dar treb sa fii pe faza, sa prinzi scurtul moment.

ai asa o sora - fumiko - jucata frumos de carmen ungureanu ( doamne ce inalta e, si frumoasa, dar altfel, parca e din neam germanic, toti pareau pigmei pe langa ea). ea e sora care se prostitueaza pt a ii intretine fratelui iluzia unei vieti pline de bani, cu jocuri de noroc si mese la restaurante. apare apoi un frate mai mic, yuichi - marius manole, foarte credibil in rautatea mascata. (l-am recunoscut ca sigurul actor rezonabil din piesa aceea bulevardiera de la green hours - ,, sta sa ploua"). nu e neglijabil amanuntul ca fratele e foarte mic cand mama ii paraseste pt un alt barbat. ramasa ca mama surogat, sora devine tinta razbunarii, dar si adoratiei oedipiene. si isi accepta cu seninatate soarta. accepta moartea, o stie, o anticipa. o asteapta. alta iesire oricum nu exista.

deja si tu ca spectator banuiai ca nu avea cum sa se termine piesa cu fratele plecand cu iubita dupa ce a vandut casa - singurul avut care le ramasese. nu avea cum sa se incheie cu sora prostituata pe drumuri.

rolul amantei fratelui nu e foarte generos - brandusa mircea in rolul lui natsuko, dar e frumoasa replica aceea cu: intre voi nu ma pot strecura, nu e loc pentru mine.

trista, dar eliberatoare. prima data cand am simtit la propriu catharsisul de care tot auzeam legat de literatura, teatru. aveam nevoie. am iesit zambind de la teatru, am adormit zambind.

va recomand piesa. cu siguranta voi veti vedea altceva.

*dap, dupa discutii aprinse legate de donarea de sange, am cam decis sa merg si eu. cauza pe care ea o tot sustine, o propaga, atrage si altii sa doneze - mie nu imi prea placea. e mult de explicat. sa spun pe scurt ca iubita prefera a low profile ca lesbi. am incercat sa ii spun ca nu demult daca te declarai gay nu aveai dreptul sa donezi. cica era mare posibilitatea, in cazul tau ca gay, sa fii infectat cu boli transmisibile si de aceea. oricum, am decis ca e stupida ambitia. dupa lozinca mea noua- ia totul pe rand, nu te mai agita atat - voi face acum cum cred ca e corect. cand se va pune problema pt altceva, fiecare va decide cum crede mai bine. asa voi face eu, asa va face si ea. ambitia nu isi are locul cand e ceva mult mai important - vietile unor oameni.