vineri, 6 august 2010

un pas inainte, doi inapoi

discutie cu maica-mea. aceeasi tema. punctul culminant: cine e fata aceea pt tine? de ce sta cu tine? e prietena mea. adica cum? liniste de o parte. liniste de cealalta parte. adica esti o les-bi-a-na! nu pot sa va descriu cu ce scarba a pronuntat cuvantul. silabisit, sacadat si parca scuipat. i-am inchis. cum a ajuns aici discutia? nu mai imi amintesc. si acum cand scriu imi tremura mainile, desi a trecut ceva timp de atunci. de nervi probabil. o jignea, de aici a pornit discutia, si o tot jignea pana nu am mai suportat. si i-am zis-o. ce i-am zis era interpretabil. dar ea a interpretat corect.

iubita a auzit discutia. a zis sa o sun din nou. sa ma controlez. nu e bine sa te certi cu parintii. nu sti niciodata cand ai nevoie de ei. sa o sun si sa ii spun ca nu e adevarat. am ezitat. nu asta vroiam. am ezitat pt ca la mine minciuna are picioare scurte. pt ca oricum tatal meu cred ca stie. credeam. acum nu mai sunt asa sigura.

si am sunat. si i-am zis ca nu e adevarat ce crede ea. a zis ca ma tine sub observatie. si a continuat. ca e un pacat. acum cuvantul ,, pacat" in gura maica-mii suna ciudat. nu e o persoana credincioasa. adica nu merge la biserica nici de paste. nu se inchina cand trece pe langa biserici. a repetat ce a auzit. atat. scarba aceea, cuvantul acela scuipat era tot o mima. faptul ca inteleg nu ma face sa fiu mai calma. sa ne intelegem eu si maica-mea nu am fost niciodata pe aceeasi lungime de unda. puse in aceeasi camera, nu putem respira acelasi aer.

si a doua parte. mers la ai mei. s-a dovedit ca da, am nevoie de ei. as fi preferat sa nu am. o sa incerc sa evit intalnirile cu ei. intotdeauna se ajunge la aceeasi discutie: ce cauta acolo fata aceea? si imi pare rau, dar nici la telefon, cu atat mai putin fata in fata, nu pot spune ce crede iubita ca ar fi bine: ,, suntem doar prietene". imi pare o minciuna cusuta cu ata alba. si groasa! eu am mai avut prietene/ amice si nu m-am mutat cu ele. intotdeauna m-am mutat cu cineva cand era vorba de o etapa intr-o relatie. iar ai mei o stiu! de aceea se si agita.

deci partea a doua. cand i-am vazut pe ai mei. fratele meu. sa zicem, pt ca e nevoie de un context, ca a fost prima persoana careia i-am spus ca ma vad cu o fata. prima persoana care a aflat ca nu doar ne vedem, dar ne si intelegem bine. parea sincer bucuros pentru mine. pana a realizat ca ... e o relatie. nu e o vorba de hichi-hichi, bang-bang. intrebarea care se pune fiind cam cat de bine ma cunoaste atunci.

primul cadou al ei care era o marturie ca ne vedem impreuna peste timp i-a provocat reactia:,, si cand va veti desparti, ce o sa faci cu cadoul?" m-a intristat. mi-a trecut. am pus pe seama faptului ca nu isi gaseste si el o prietena si el e mult mai dependent decat mine de afectiune. scrie proze romantice, ca sa intelegeti omul. eh si acum, acum a fost direct. i-am zis ca am implinit 1an impreuna. reactia a fost: ,, nu aveti un viitor impreuna, ti-l distrugi". repeta mizeriile maica-mii. le repeta si crede in ele. nu e un copil, da - iubita zice ca din cauza bolii nu are capacitate de discernere. dar, e fratele meu. si i-am zis : ,, nu ar trebui sa conteze ca sunt fericita cum nu am fost niciodata in viata mea? ar trebui sa te bucuri ca sunt fericita! esti fratele meu!" a repetat aceeasi mizerie.

la reactii explozive ma asteptam din partea maica-mii. e in firea ei si iubita zice ca si in firea mea. dar la felul de a gandi al lui frate-miu, nu. m-a izbit direct. si a durut mai mult. ma pregatesc psihic inainte oricarei discutii cu maica-mea. stiu mai mereu la ce sa ma astept. dar el, el era altfel. s-o fi schimbat. sau eu m-am schimbat.

uite ca nu mai imi tremura mainile. uite ca sunt ok. si da, voi incerca sa evit cat mai mult intalnirile cu ai mei. taica-miu tace. a tacut si la vizita aceea. abia de ne-am zis ,, buna " si ,, la revedere". a stat inchis in camera. maica-mea cand se enerveaza urla. daca era in casa sigur a auzit discutia. maica-mea tine sa impartaseasca oricui din casa problemele ei. cum o fi reactionat la parerile ei? nu stiu ce o fi in mintea lui. si prefer sa nu mai imi formez pareri dinainte. ma astept la orice de la oricine. poate ma judeca, poate merit sa fiu judecata.

8 comentarii:

  1. Nu meriti sa fii judecata! Asta e clar. Cat despre reactia familiei tale, poate e mai simplu, asa cum spune iubita mea, sa te gandesti ca atat au putut ei... Ca nu accepta fiindca nu inteleg si nu inteleg fiindca nu sunt in pielea ta. Nimeni nu poate intelege experientele pe care nu le are. Nu cu adevarat. Important este sa fii tu impacata cu tine... Si iubita :)

    RăspundețiȘtergere
  2. nu mai baga in seama toate chestiile astea. nu se merita.
    si-n plus, ce-ti pasa ce cred altii? iti dau ei de mancare? nu. asa ca sa stea departe de "cioba" ta.:)

    RăspundețiȘtergere
  3. parintii nu sunt altii. de altii chiar nu imi pasa. in cazul lor nu poti vorbi de ,, iti dau ei de mancare". e ceva mai mult.

    deah, stiu ca atata pot. dar cum spuneam, faptul ca ii inteleg, nu ma face sa trec mai usor peste ce spun ei. inca nu sunt obisnuita cred cu mizeriile de tipul acesta. probabil si asta vine in timp.

    RăspundețiȘtergere
  4. sunt curioasa daca parintii tai se saruta in fata copiilor lor, daca iubesc, daca stiu sa isi arate dragostea. stiu eu parinti pentru care casatoria e lanag permisul de conducere pe cv, generatii nascute in '50-'60 in romania. habar nu au ce inseamna iubire si ca ea nu are sex. sunt nefericiti, frustrati si asa vor ramane. ar trebui sa iti fie mila de ei.

    RăspundețiȘtergere
  5. am publicat comentariul tau pt ca nu e departe de adevar. acum la partea de final ai jignit. nu sunt ,, nefericiti, frustrati" acei pt care viata are un alt curs, sunt doar altfel. mila pt parinti? totusi vorbim despre parintii mei. putin respect.

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi pare rau ca nu gasesti ecoul dorit la parintii tai. Nu esti nici prima, nici ultima careia i se intampla acest lucru. In ceea ce ma priveste, mama stie, dar nu a comentat niciodata situatia. Prefera acceptarea tacita. Matusa mea stie si mi-a spus ca cel mai important lucru este ca eu sa fiu fericita.
    Cel mai tare ne doare atitudinea celor dragi. Pentru ca de la ei asteptam mangaiere, sustinere, mai ales cand strainii, ceilalti nu ne inteleg. Daca nici parintii sau fratii nu empatizeaza cu noi, ce sa mai cerem de la ceilalti? Dar nu sunt ei de vina. Ei sunt, la randul lor, consecinta unei mentalitati formate in timp. Le este teama de compromitere, de ratari afective, de existente subterane, de absenta nepotilor, etc. Orice parinte este si egoist, in pofida generozitatii fara margini. Sunt parinti care au aceeasi reactie cand copilul alege o alta cariera decat cea dorita de ei, cand copilul se casatoreste cu o persoana de sex opus nedorita, cand copilul are prieteni " ciudati", etc. Deci nu cred ca trebuie sa te simti vinovata pentru ca esti gay, probabil ca uneori ai acest sentiment al vinovatiei. Parintii ar fi putut reactiona la fel si in alte situatii. Sa presupunem ca te-ai fi indragostit de un tigan sau de un baiat de 18 ani sau un negru ar fi fost alaturi de tine...sau ai fi decis brusc sa renunti la confort si sa ai grija de saracii din India. Ar fi reactionat mai frumos, mai calm? Poate ca da, poate ca nu...dar este cert ca procesul lor de acceptare necesita timp si rabdare. Si mai ales sinceritate. Ei merita adevarul despre tine, mai ales ca problema a fost deja ridicata. Merita sa stie cine esti si sa le dai timp sa se obisnuiasca. Altfel, prelungesti agonia. Daca te vezi in viitor langa un barbat, nu le spune. Daca o femeie este viitorul tau, au dreptul sa stie. Faptul ca tu te ascunzi, ca esti irascibila cand vorbesti despre acest lucru, le inoculeaza sau le intareste ideea ca este un pacat, o vinovatie. Este important ca tu sa fii senina, stapana pe tine, impacata cu ceea ce esti. Treptat, se vor contamina. Sper sa fie bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi pare rau ca treci si tu prin astea Ana... Stiu cam cat de tare pata sa doara reactiile parintilor. Fruntea sus! Tot inainte! Te imbratisez, ai grija de tine!

    RăspundețiȘtergere
  8. frumos ce ai scris tu, maya. frumos si matur gandit. ,,Faptul ca tu te ascunzi, ca esti irascibila cand vorbesti despre acest lucru, le inoculeaza sau le intareste ideea ca este un pacat, o vinovatie." cumva am gandit si eu acest lucru. parte din reactiile celor din jur ni se datoreaza si noua. eu sunt inca la a da timp sa inteleaga. acum ce sa inteleaga cat timp avansez si se te retragi ...stiu ca prima reactie este de respingere si da, este legat de asteptarile pe care le au.

    alexiuss, dap, am ajuns si eu la discutii neplacute la telef. si voi aplica ce ti-am zis tie sa faci :). hungs, take care !

    RăspundețiȘtergere