luni, 22 martie 2010

cu plecaciune (2)

aici e greul. despre bobby torok a fost simplu. oarecum imi alcatuisem din minte descrierea lui, omagiul meu. mereu in mintea mea. mi se mai intampla sa intorc capul dupa barbati care ii seamana. o fi el? si imi amintesc ca nu are cum.

acum e greul. de aceea am tot amanat sa scriu despre oameni care m-au marcat. cine sunt eu sa vorb despre el. bine ca si el e tot om si un om obisnuit. asa ne-a obisnuit dl. profesor sa vorbim despre scriitori. sa ii dam jos de pe soclul unde i-a urcat criticii. sa avem mereu privirea proaspata cand le analizam operele chiar daca e vorba de - vai! - marele mihai eminescu ( a se citi nu va atingeti de el ca atacati, manjiti intregul popor roman). cred ca de la dl profesor am retinut eu ideea ca un om inteligent nu poate fi decat modest, pt ca daca e inteligent stie ca intotdeauna e loc de mai mult, de mai bine, ca intotdeauna mai ai ceva de invatat.

mircea cartarescu dap, despre el o sa va vorbesc. zambesc. dl profesor nu retinea nume, doar chipuri.

intamplarea a facut ca de mai multe ori sa ne intersectam. eu - un nimeni si cel care e considerat, criticii zic, cel mai important scriitor postmodernist. ce nu doreau, ce criticau li s-a intamplat. au fost introdusi in manuale sa chinuie copiii. bine ca majoritatea profesorilor sunt in varsta si postmodernismul e la sfarsit de manual si nu se mai face. dar domnii profesori de liceu au grija sa zica despre acest curent ca nu merita, ca tot modernismul...

sotia, prima, mi-a fost profesoara de literatura universala un an sau un semestru in liceu. am facut impreuna dante. luat eu infernul si vrut sa raspund. nu mai imi amintesc multe de atunci. doar ca era greu sa o urmaresti, ca nu avea stare, se tot plimba prin clasa. era frumoasa, chiar era, dar ochii de ,, turcoaica" nu i-am retinut. zambesc. ce vremuri. avea mersul frumos, da, asta am retinut.

i-am citit cartile inainte. nu am fost extaziata precum colegele mele cand am aflat ca imi va fi profesor. bea multa cafea. prea multa. vorbea liber despre literatura de parca spunea un basm. si ne punea sa vorbim despre reactia noastra citind blaga. si eu eram suparata - dar nu distrugem astfel ,, corola de minuni"? copil si eu.

apoi imi amintesc cenaclul de luni, prima data cand am fost. debusolare, ingramadeala, bisericute. era invitata monica lovinescu. se tinea pe atunci cenaclul la subsol, la bar.

mie mi-a placut mai mult cand s-a tinut intr-o sala. acolo am simtit ca sunt la cenaclul. nu ca ne asezam frumos in banci, dar s-au citit poeme care mi-au placut. chiar am prins atunci texte frumoasa. cred ca am avut noroc pt ca mi-a placut asa de mult ca am tot revenit. pana cand cenaclul a inceput sa adune o alta serie de studenti ale caror texte nu mai imi placeau. in loc sa zambesc fericita, am inceput sa rad de vulgaritatea presupusei poezii. ma scuzati, dar daca tu imi spui cum ti-ai frecat-o si sperma a sarit intr-un ghiveci si din sperma a iesit o floare sau ca ti-ai tras-o in fund si acum te doare de nu poti sta jos eu rad si rad. si am ras de nu ma mai puteam opri si am iesit din sala si dusa am fost. feminismul acela in care femeile vorbesc mai urat decat barbatii ca sa isi arate ce? ca nu mi-am dat seama, ei bine mie nu imi place. minimalismul (daca asa s-a numit) seriei anterioare de studenti mi-a placut mult, mult de tot. din pacate, multi au cazut in plasa aceasta a vulgaritatii, si-au ratat debutul si acum doar pronuntarea numelui lor provoaca rasete. pacat.

ah si treb sa va povestesc despre dl profesor si uite ca m-a luat valul. chiar nu stiu ce sa va mai spun. era cu par scurt, cu par lung, mai tot timpul obosit, dar retinand enorm de multe versuri ceea ce ne cam bloca. ah, stiu. sa nu radeti! momentul meu de glorie: aveam un optional cu dl profesor si treb pt nota finala sa alcatuim un eseu despre elemente postmoderne de orice domeniu vrem noi. si eu am scris despre filmografia finlandeza. m-am bucurat ca i-a placut. m-am bucurat mai mult ca era cineva interesat de pasiunea mea de atunci

am fost o studenta mediocra. am luat 8 parca la examenul de literatura ( nu la optional). m-am straduit cat am putut eu, dar atat mi-a iesit. dap, nota de copil cuminte, dar fara originalitate.

ce am invatat eu de la dl profesor: mai mult decat literatura am invatat sa deschid ochii, sa gandesc inainte sa vad ce au spus criticii. si era frumos ca de multe ori descopeream ca uite si eu gandesc ca ei si eu am gasit aceleasi lucruri. si dialogul continua asa nu doar cu opera in sine ci si cu criticii. prostii, stiu. in mare, am invata sa ma basez mai mult pe ce cred eu, pe ce gandesc eu.

as putea sa va spun si cum m-am simtit parasita cand l-am vazut cu colega blonda de mana la universitate. cand am aflat ca s-a casatorit cu fata aceea de la cenaclu (ea sau blonda? si acum ma incurc), am ramas fara cuvinte. si ma gandeam ca si copilul cel cu puzzle-ul si familia si poeziile despre familie si viata casnica? caci doar el si arghezi scrisesera despre lumea noastra obisnuita. da, dlui prof ii placea mult arghezi. dar astea sunt nimicuri, nimicuri. si chiar si atunci ma simteam rusinata ca vedeam, ca gandeam asa ceva. nu e treaba mea.

stiu ca e scriitor pt cei mai multi, pt mine e in primul rand dl profesor.

* asa o compunere de clasele I-IV mi-a iesit de imi vine sa rad in continuu. cred ca totusi e de la primavara. eu primavara ma indragosteam pur si simplu, si daca nu eram cu nimeni eu eram indragostita. de flori, de mirosul lor, de frumusetea anotimpului. si mergeam prin parcuri cu zambetul pana la urechi.

joi, 11 martie 2010

cu plecaciune (1)

e o datorie veche. inca de cand a aparut blogul asta ,si uite ca are acum mai mult de 100 de postari, mi-am promis ca voi scrie despre oameni care m-au format, carora treb sa le multumesc. greu ce mi-am propus si spre sa iasa frumos ca treb sa fie ca un fel de omagiu - nu va place cuvantul, nu conteaza, asa trebuie sa fie - multumire, plecaciune, omagiu. ordinea e aleatorie.

bobby torok - numele nu va spune nimic mai mult ca sigur. sa o iau cu inceputul. dupa '90 multi romani s-au intors in tara. pt ca vroiau sa participe si ei la acel inceput. pt ca visau ca si noi atunci. curand a venit blazarea, dar atunci - la inceput - eram cu totii entuziasmati. istoria se cladea sub ochii nostri, cu noi.
bobby torok era un roman de origine maghiara emigrat in state. se intorsese, avea un magazin de articole pentru femei pe o artera principala din capitala. nu stiu cum a intrat in legatura cu o realizatoare de la radio unifan, unul din primele radiouri de la noi. diana singer avea o emisiune vineri seara - azilul de noapte. si bobby era invitat acolo. asteptam cu nerabdare ziua de vineri, pierdeam noptile cu urechea lipita de difuzorul radioului care de prea multe ori se auzea cu bruiaje.

cum sa vi-l descriu pe bobby... parea ca stie tot despre toate. cu siguranta inventa multe. printre sunete de bricheta si de tras din tigare, povestea nimicuri. vorbea despre orice. poate era doar moda talk-showurilor, habar n-am. ah, da, era fun Howard Stern si folosea un limbaj mai colorat. nu cred ca il imita. stiu ca s-a terminat emisiunea cand el a cerut ascultatorilor bancuri vulgare cu personalitati, un fel de legende urbane. se spunea ca a facut-o intentionat: se plictisese de emisiune dupa ce diana se retrasese si voia sa o incheie cu scandal. si i-a iesit. atunci a spus si povestile lui creanga.

aducea muzica din afara si pe atunci muzica gen ufo imi parea foarte dura. nu intelegeam nimic din ea, incercam sa o ascult pentru ca era parte din emisiune.

am vazut atunci un reportaj foarte scurt la tvr cu azilul de noapte, emisiunea lor. reportajul era scurt pt ca pe atunci televiziunea si radioul erau in competitie. radioul era mai ,, adevarat" pt ca televiziunea de stat era a partidului la putere ( neocomunistii), iar radioul chiar si de stat era impartial. asa ca eu alegeam radioul. era mai profi.acum si televiziunea a pierdut teren in fata calculatoarelor.

si erau in reportajul acela si interviuri cu ei doi. arau exact cum imi imaginasem: ea oxigenata, ciufulita cum erau rockeritele pe atunci / el solid si barbos, daaa - extrem de inalt. nu stiu de ce, dar mic si gras chiar nu mi-l puteam inchipui. sunau tipe la radio si printre rasete era vesnicul schimb de replici in loc de buna seara - hai sa ... (ele)/ sigur, anytime, anywhere (el). nu intelegeam eu prea multe atunci din vorbele astea, dar imi placea ca bobby tinea mereu partea femeilor si vorbea frumos despre ele.

ii placeau femeile si se lauda ca e mare fustangiu. zicea ca boala lui de la asta i se trage. a murit de cancer la prostata. nu stiam ce boala era. nu spunea.

era bolnav cand a cumparat radioul din care fusese dat afara. nu mult dupa ... s-a sfarsit. mult timp nu am stiut ce s-a intamplat cu el. rar, din ce in ce mai rar, imi aminteam de el. si asa cum scriu eu acum, altii si-au amintit de el, pt ca de la el invatasera meseria de dj. era o emisiune a lui silviu munteanu la city fm parca si vorbea un fost dj de la uniplus despre bobby si asa am aflat cum si de ce a disparut. doar moartea putea sa il faca sa dispara asa in necunoscut. pt ca un om ca el simte nevoia mereu sa spuna, sa iasa in fata, pt ca trebuie sa zica, sa schimbe conceptii, sa influenteze.

dupa aceea, am dat search pe google aproximand ortografia numelui sau si aflat de blogul dianei singer. vorbeste ea acolo intr-un post de sotia lui bobby. ca lucrurile nu erau asa roze. adica, isi lasase copii in state pentru romania. vorbea putin despre copii si cu tristete. nu a zis niciodata ca nu erau ai lui, ca erau ai sotiei dintr-o casatorie anterioara. vag parca spusese ca baiatul are probl, ca e cu drogurile. vag.

nu sunt eu in masura sa judec ce e mai important, viata ta personala, copiii tai, sau faptul ca ai influentat, modelat atatia alti copii. cred ca bobby era un ratacitor si, chiar daca nu era romania si sansa de a vorbi la radio, tot nu ar fi putut sta langa familie. era un vesnic adolescent, asta da. pana si eu realizasem asta inca de pe atunci si soclul pe care il urcasem incepuse sa mai scada din inaltime.

mai multe detalii aici sau aici